Acum trei ani am ridicat steagul Asociației Casa Joseph Zoller. Nu a fost doar un gest administrativ. A fost începutul unei liturghii a spiritului. De atunci, drumul acesta a devenit o țesătură de întâlniri: cu oameni de cultură, cu Principele Nicolae, cu diferite personalități de anvergură și rezonanță. Fiecare a adăugat o rază de culoare specifică luminii acestei misiuni.
Ceea ce fac, prin intermediul Asociației, vine dintr-o moștenire ce poartă respirația celor de dinainte. De la tatăl meu, Vasile Geantău, colecționar împătimit de tot ceea ce înseamnă Mihai Eminescu, am primit iubirea pentru cultură. De la Joseph Zoller, industriaș și filantrop, am învățat că a dărui înseamnă a transforma clipele în istorie. Astăzi, în casa lui renăscută, zidurile îmi par inimi care încă bat în ritmul generozității. Poate pentru că, după ce am restaurat-o, Casa Joseph Zoller nu mai e doar un loc, ci o rugăciune în piatră. O pledoarie pentru altruism și o punte între trecut și nemurire.
Restaurarea acestei case a fost o lucrare de răbdare și iubire, întinsă pe parcursul a trei ani — exact atâția câți i-au trebuit și lui Joseph Zoller pentru a o ridica, la începutul secolului XX. Autoritățile locale au recunoscut efortul și au consfințit statutul Casei Joseph Zoller drept monument istoric, o bijuterie arhitecturală în stil neoclasic francez, cunoscută odinioară sub numele de „Palatul Alb”.
În timp, Casa a redevenit un spațiu viu, purtător de memorie și emoție. Nepotul lui Joseph Zoller a venit la mine acasă împreună cu familia sa — soția, fiul, nora și nepoata — iar acel moment de continuitate și recunoștință a fost ca o binecuvântare a timpului. Amintirea lui Zoller a inspirat și gesturi pline de tandrețe: am făcut, în cinstea sa, zeci de torturi de ciocolată, căutând, prin fiecare rețetă, aroma copilăriei universale și bucuria de a dărui.
În memoria Regelui Mihai, în această casă s-a ținut un concert de pian, o seară de reculegere și noblețe, ca o rugăciune pentru demnitate. Și poate că nu întâmplător, fiica cea mică a evreului Joseph Zoller, Elsa, a fost o pianistă desăvârșită, căsătorită cu fiul cel mic al familiei Braunstein — o poveste de rafinament și talent transmis peste generații.
Despre această casă a fost scrisă și o carte: Giuvaierul șlefuit, semnată de Olguța Caia Creangă, strănepoată de sânge a lui Ion Creangă. În paginile ei, destinul Casei Joseph Zoller devine o filă de roman, o meditație asupra rezistenței frumuseții în fața trecerii. În Cartea de Aur a casei, prima semnătură îi aparține Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României — un gest simbolic de prețuire și continuitate.
Pentru cei care vor să afle mai mult, există și un clip realizat de domnul Petrică Lefter, o mărturie vizuală despre renașterea Casei Joseph Zoller. Înainte de această restaurare, am avut șansa de a contribui, prin activitatea mea juridică, la reabilitarea casei familiei Sturza din Popești — o altă pagină de patrimoniu salvată din uitare.
Chiar dacă mecenatul meu se întâmplă la scară mică, el are amploarea unei catedrale interioare. Cultura și filantropia nu sunt pentru mine lucruri sau gesturi ocazionale, ci forme de hrană spirituală. Și un mod de a restitui societății un strop de rod bun din ce mi-a fost dăruit.
În ziua mea de naștere îmi doresc „La mulți ani în mecenat!”, și acest salut îl împart cu prietenii și colaboratorii mei, cei ce cred, împreună cu mine, în puterea discretă și transformatoare a binelui.
Adevărata victorie nu se măsoară în acumulări trecătoare și nici în aplauze efemere. Ea se află în ecoul pe care îl lași în memoria oamenilor, în flacăra pe care o poți, cu voia lui Dumnezeu, izvodi în sufletul altuia. Cultura, generozitatea și spiritul civic sunt forme subtile de nemurire. Chiar și o lumină mică, odată împărtășită, poate răzbi prin întuneric, călăuzind pașii multor inimi înspre marea Lumină.
De aceea merg înainte. Cu credința că filantropia nu este un lux, ci o datorie, și că lumea nu se schimbă în bine prin acțiunile egoismului zgomotos, ci prin tăcerea smerită a celor care aleg să ofere.
Mulțumesc tuturor pentru felul întreg și cald în care ați rămas alături de mine în acești ani! Fără voi, scânteia ar fi fost singuratică; cu voi, ea devine, zi după zi, văpaie, blazon și istorie.
Autor: Avocat Gianina Vera Poroșnicu