LIBERTATE DE EXPRIMARE, DEMNITATE, LEGE
Despre ceea ce înseamnă presă, în manuale învățăm că ea este reglementată sever, prin norme și reguli stricte. Tot aici, în manuale, se spune că ziaristul este persoana însărcinată cu o misiune de serviciu public. O societate civilizată nu poate fi atașată decât ideii de demnitate și respect, exclamând continuu că drepturile omului sunt nederogabile. Societățile înaintate în gândire, enunță sub sintagma de „drept” și apărarea demnității persoanelor moarte. (Lege din Germania)
Libertatea este instituțională. Libertatea este dată individului sau statului numai în numele legii. Dacă facem rabat de la principiile scrierii și vehiculării presei, înseamnă că punem cultura și educația pe eșafod. În biroul unui ziarist ieșean, am văzut acum câțiva ani când am intrat că era scris „hârtia supără orice!” L-am întrebat dacă el crede într-un astfel de „slogan”. Ca răspuns, mi-a arătat celălalt perete al biroului pe care era scris un afiș cu celebra constatare fundamentală prinsă în celebra formulă a lui Decartes: “Cuget, deci exist!”
Poate exista un conflict între libertatea de exprimare și demnitatea umană? Niciodată; dacă totul este pus într-o mașină de gândit în comun! Măreția democrației este prinsă anecdotic în asemănarea vulturului care permite păsărilor mai mici să cânte, neîntrebându-le ceea ce acestea ciripesc!