Într-o plăcută seară de august, când se simte pacea unei binecuvântate zile de duminică, avem deosebita onoare și plăcere de a discuta cu doamna avocat Gianina Vera Poroșnicu, una dintre personalitățile Baroului de Avocați din Iași și trebuie să menționăm pentru cei care poate n-au aflat încă faptul că domnia sa este primul actor privat din domeniul patrimoniului cultural, care a restaurat din fonduri proprii, fără vreun alt sprijin financiar, mai multe obiective de importanță culturală majoră, simboluri ale Iașului, cum ar fi: Casa Joseph Zoller care este supranumită și „Palatul Alb” de pe strada Elena Doamnă, fostă „Strada Alba”, statuia cunoscută sub numele de „Uriașa” de la Cimitirul Eternitatea, alt simbol al orașului Iași sau mormintele poetei Otilia Cazimir și al nefericitului poet Dimitrie Anghel.

Menționăm despre restaurarea acestor obiective deoarece doamna avocat Gianina Vera Poroșnicu a susținut din fonduri proprii aceste obiective, fapt posibil și prin cariera de succes al dumneai, dovedind o grijă deosebită pentru salvarea valorilor spirituale ale Iașului, motiv pentru care o putem considera și un bun apărător al acestora, pledând prin fapte pentru redobândirea splendorii lor de altădată, pentru redarea demnității acestora. Dincolo de aspectul fizic plăcut al interlocutoarei acestui interviu, se poate sesiza un om de o sensibilitate deosebită și cu o gândire care exprimă subtilități și profunzimi filozofice dobândite în anii de studiu personal și de lucru cu oamenii. Menționăm doar unele dintre cele mai recente cazuri pentru care a pledat doamna avocat Gianina Poroșnicu, adică pentru Florin Morariu, “eroul de la Londra” sau pentru cazul național : Alexandra Ivanov din Botoșani.

1. Activitatea dumneavoastră ca avocat s-a desfășurat într-o perioadă cu transformări radicale în sistemul nostru de justiție. Am dori să ne explicați în ce constau unele dintre aceste schimbări, mǎcar cele formale.

La începutul carierei mele, exista printre alte obiceiuri nelalocul lor, o modă a vehemenței verbale, a unor exigențe formale, duse la extrem. Astăzi există mai mult respect față de justițiabili. Ești lăsat să vorbești şi magistrații noștri se comportă ca cei din străinătate. Pe la începutul carierei mele, lumea venea tracasată în sala de judecată, se țipa foarte mult, dar astăzi lucrurile nu se mai întâmplă așa. Sunt doar unele dintre multele aspecte ce s-au schimbat. În cei 27 de ani de avocaturǎ, transformǎrile au fost uluitoare în justiție. Ea, justiția de acum, are o altǎ fațǎ în comparație cu cea de acum un sfert de secol.

2. Sunt convins că ați avut de-a face cu multe persoane care se aflau într-o dispoziție foarte proastă, încărcați emoțional sau aveau trac foarte mare în fața instanței. Cum ați gestionat aceste lucruri?

Da. În foarte multe cazuri am fost pusă în situația de a calma asemenea stări negative. Am putut vedea toate formele posibile de disperare. Am văzut oameni care, dragii de ei, credeau că un proces le poate devasta în mod iremediabil viața. Procesul nu e o boală şi te poți ridica.

3. Stările acestea pot fi induse și de spaima, de teama de justiție, de Tribunal, de instituție în sine?

Da, cred că fricile acestea sunt moștenite din comunism, din spaima indusă de fostul sistem și păstrată în educația unora dintre noi și în zilele noastre. Dar acum lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii sunt mai degajați și, da, un proces penal trebuie luat în serios, dar nu trebuie să ai sentimentul că el îți poate schimba cursul vieții de așa natură încât să ajungi să nu-ți mai controlezi stările. Lucrul cu clienții, cere foarte multă răbdare și trebuie să spui multe vorbe încurajatoare. Un avocat bun, nu are voie, nu are cum să nu fie uman, sensibil la suferințele clientului. Dacă nu ai latura aceasta, nu ai cum să profesezi. Cred că în asemenea momente, rolul avocatului este foarte important. Chiar am vrut să scriu o carte pe care s-o intitulez „Avocata” pentru că mă surprindeam de multe ori trecută în agenda telefonului clienților mei așa : „Avocata”, adică erai unica soluție pentru ei. Aș vrea să scriu o asemenea carte marcată de constatarea că ești ca avocat investit de client cu o forță, un rol extraordinar. Eu empatizez foarte ușor cu oamenii și m-am simțit de multe ori obosită, vlăguită, prinsă de spaime atunci când am fost în preajma celor care trăiau dramatic tot ce li s-a întâmplat. Acum am altă putere asupra acestor emoții. Îi încurajez cu mai multă ușurință. Nu trebuie să fii o sugativă ale acestor stǎri emotive, ci, din contră, trebuie să fii un scut care opune rezistență. Aceasta este perspectiva din care privesc lucrurile.

4. Cum arăta Palatul de Justiție când ați debutat dumneavoastră și ce puteți să ne povestiți despre atmosfera de atunci?

Când am debutat, avocații erau găzduiți de Tribunal la parter, unde erau birourile lor. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile. Veneam primii și plecam când simțeam că maeștrii noștri nu mai aveau nevoie de noi. Mă leagă amintiri frumoase din acele vremuri. Purtam, după modă, o fustă cu vreo două degete deasupra genunchiului și purtam părul lung, despletit și îmi amintesc că li s-a atras atenția maeștrilor mei asupra decenței ținutei mele. Astǎzi nu mai existǎ aşa ceva! Cât privește stagiatura, îmi amintesc că domnul profesor Florin Sava îmi punea câte un dosar în față fără să mi se dea nicio indicație, pentru că nu prea avea timp. De acolo începea greul pentru mine. Când plecam de acasă, făceam o cruce mare pentru că începea încă o zi și ca să se termine cu bine. Această profesie presupune și expunere şi este greu de gestionat!

5. Care era atmosfera din Barou la începutul carierei? Care au fost primele cazuri?

Când am fost admisă în Baroul de Avocați în ’98, am fost 12 de toți. Îmi aduc aminte că ni se spunea că am fost mulți, până atunci fiind doar câte doi-trei intrați pe an. După numai câțiva ani intrau în Barou cu sutele, pe noile principii ale democrației și pe ideea că “intră cine vrea, dar rămâne cine poate”. A fost o perioadă de tranziție, de mari schimbări în justiție. Au fost multe modificări legislative. Eu am luat exemplul maeștrilor mei care mergeau pe specializare. Să mergi pe un singur domeniu şi să ții cont de ultimele modificări legislative. Este drept că la început am mers pe specializarea „drept comercial”. Apoi am ales să merg pe „drept penal”, iar după cincisprezece ani “m-am convertit” din nou și am trecut pe „dreptul asigurărilor”. Îmi amintesc că pe la începutul carierei am avut un caz de „jaf armat la gară” în care erau implicați doi studenți, unul turc și altul palestinian și ambasadele celor două țări monitorizau cazul. Când au văzut cum arătau sălile de judecată de la noi, supraaglomerate și murdare, cu fum de țigară pe hol, erau consternați de condițiile în care se face actul de justiție. După acest caz, am vizitat și marele tribunale ale lumii din Roma, Madrid, Paris. Abia acum, după douăzeci și șapte de ani, am constatat că lucrurile se aliniază și că ne aflăm cam tot pe acolo, unde se află sistemul de justiție din Europa.

Citeste articolul intreg aici : INTERVIU cu Avocata Diavolului, GIANINA VERA POROȘNICU : Când am fost admisă în Baroul de Avocați în ’98, am fost 12 de toți. Îmi aduc aminte că ni se spunea că am fost mulți, până atunci fiind doar câte doi-trei intrați pe an. După numai câțiva ani intrau în Barou cu sutele, pe noile principii ale democrației și pe ideea că “intră cine vrea, dar rămâne cine poate”. | 7est.ro – Stiri Iasi, stiri locale, nationale si internationale