VIOLENȚA Avocat Iasi: penal, asigurarilor, international. Articole

VIOLENȚA Avocat Iasi: penal, international. Articole

VIOLENȚA MAGISTROCENTRICĂ

violenta-magistrocentrica

Ascendentul folosit ca armă în comunicare. Magistratul tiran, doctorul dezumanizat, pedagogul sever etc.

AUTOR: Avocat de drept penal, Poroșnicu Gianina Vera (Uniunea Națională a Barourilor din România – Baroul de Avocați Iași)

Practica magistrocentrică care a dominat aulele instituționale timp de secole se regăsește insular, în forme mai mult sau mai puțin evidente și astăzi, în epoca drepturilor și libertăților persoanei, prin forța asupra celui față de care ai un ascendent.

În epocă, magistrul era cel care domina amfiteatrul de la pupitrul central, iar sala gravita în jurul oricărui gest al său. Puterea sa era nemărginită, mai ales în privința evaluării și a sancționării. Psihologii au analizat și au identificat o serie de factori subiectivi în evaluare, în special în cadrul stilului de conducere autoritar, spre deosebire de cel democratic, plecând de la Magistru. Autoritarii se păstrează de obicei în afara acțiunii concrete a grupului, ei determină activitatea, fixează sarcini și distribuie aprecieri sau sancțiuni într-o manieră personală. De multe ori, în procesul de evaluare se inserează factori care parazitează rezultatele obiective: “vitriolul formelor violente din comunicare”.

Nu o dată, magistrul s-a comportat asemeni sculptorului Pygmalion, care a dat viață propriilor idei și fantasme, raportându-se la subiectul observat, ca și cum acesta și-ar fi însușit deja trăsăturile pe care el le proiectează. De felul în care ne comportăm cu cel din fața noastră depinde felul în care acesta va răspunde, cu atât mai mult cu cât unul din noi are o autoritate. Există experimente (Rosenthal și Jacobson, 1968) care arată că rezultatele elevilor dintr-o școală au arătat, la sfârșitul anului, așa cum a indicat o listă fictivă pe care niște presupuși experimentatori au prezentat-o profesorilor la începutul anului. Iată, deci, că acești magiștri au dat viață, prin felul în care s-au comportat cu elevii, etichetelor mai bune sau mai slabe pe care o presupusă autoritate le-a emis asupra lor. Se numește “efectul legii de fier”.

Șirul erorilor de evaluare care devin armele magistrale, subtile este lung: ecuația personală, când ”se știe” ca o anumită autoritate procedează într-un fel precis într-o atare situație (ex. profesor care nu pune 10, ginecolog care nu face avorturi, preot care nu dezleagă concubini, magistrați care…). Persoana care se vede într-o astfel de poziție de autoritate adesea abandonează, îmbrățișându-și spășită condiția victimizată, ca în fața unei mașini de asediu.

Magistrul mai poate da erori de contrast, sau de ordine, când ai norocul sau ghinionul să ai contact cu autoritatea după un caz mai sever, situație în care ești judecat mai indulgent sau la începutul activității, când atenția, vigilența și zelul pot fi mai excesive decât la final, când oboseala și celelalte variabile umane își fac simțit efectul: naveta dintre bine și rău.

Alteori vorbim de erori date de efectul de similaritate, când magistrul compară persoanele din fața sa cu sine, iar acțiunile lor cu ceea ce el însuși a făcut sau nu a făcut.

Nu în ultimul rând, se constată erori logice în evaluare, când obiectivele și parametrii sunt substituiți cu alte aspecte ale activității: ținuta, prezența, efortul, conștiinciozitatea sau opusele lor.

Magistrul există însă, ascuns, în orice persoană cu autoritate care permite acestor erori să strămute puterea dinspre scopul său bun, de a elucida și rezolva probleme, în armă care face rău altora: “cel ce distruge fără să construiască”.

Magistrul este autoritarul care poate salva sau poate arunca cu vitriol. Este cel care se așază între formele conflictuale de comunicare.

El este eroul principal, este “cel mai cel”, este omul pe care l-a văzut Kant când a rostit: “primul om care a înjurat fără să dea cu piatra de pământ a născut civilizația”. Magistrul este eroul fabulos, pe care doar jurisprudența americană a reușit să-l “regleze” cu o intransigență pe care nu o vezi în Europa.

În America, magistrul a luat o față umană. El nu mai este judecătorul care sădește teroare în instanțele de judecată; el nu mai este profesorul care înțelege pedagogia în termeni reci și distanți; el nu mai este doctorul dezumanizat etc.