Malpraxisul reprezintă o abatere profesională săvârșită în timpul unei intervenții medicale, care provoacă daune pacientului. În România, există o legislație în vigoare, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care necesită reevaluare și actualizare.

Un exemplu notabil îl reprezintă propunerea făcută în 2014 de dr. Tudor Ciuhodaru, medic specialist în medicină de urgență din Iași, cu doctorat în științe medicale și deputat în Parlamentul României. Acesta a inițiat modificarea legii, propunând scurtarea procedurilor de despăgubire pentru victimele malpraxisului, astfel încât acestea să fie finalizate în câteva luni, în loc de ani. Propunerea a fost adoptată de Camera Deputaților.

Într-o emisiune difuzată de postul local de televiziune TLM, dr. Ciuhodaru a dezbătut problema complexă a malpraxisului în România. Deși legislația actuală prezintă lacune în acest domeniu, există precedente judiciare încurajatoare care arată că pacienții pot acționa în instanță atât sistemul medical public sau privat, cât și personalul medical implicat (medici, asistenți, brancardieri etc.). România a pierdut cazuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cauza soluționării necorespunzătoare a unor situații de malpraxis de către sistemul judiciar.

Legea malpraxisului este o necesitate pentru viitor, dar are relevanță și în prezent. În procese civile sau penale, tot mai mulți pacienți câștigă dreptul la despăgubiri, apărându-și statutul de deținători ai unei vieți „de mare preț”. Sistemul de asigurări de malpraxis necesită, la rândul său, ajustări legislative. În prezent, aceste asigurări joacă un rol important în astfel de procese, iar polițele de asigurare din domeniul medical ar trebui majorate pentru a reflecta gravitatea și impactul daunelor produse.

Viața și sănătatea au o valoare imensă, atât cantitativă, cât și calitativă. Compensațiile substanțiale acordate pentru intervențiile medicale care produc prejudicii reprezintă un act de normalitate și echitate, și nu o „îmbogățire fără temei”. În conferințe, în mass-media și în Parlamentul României, se recunoaște tot mai des faptul că serviciile medicale nu sunt întotdeauna de calitate excepțională și că personalul medical nu este întotdeauna ireproșabil.

Deși poate fi dificil să se atingă un ideal în cunoașterea medicală, acest fapt nu justifică malpraxisul medical, care cauzează, cel mai adesea, daune morale și fizice suplimentare. Reglementarea relației contractuale și a aspectelor judiciare dintre personalul medical și pacient, precum și compensarea daunelor prin asigurările de răspundere profesională, reprezintă provocări stringente pentru comunitatea juridică contemporană din România.