23
iul.

0
Gianina Poroșnicu, supranumită de presă ”avocata Diavolului”: ”Sunt o femeie cu pistol”

Gianina Poroșnicu, supranumită de presă ”avocata Diavolului”: ”Sunt o femeie cu pistol”

Implicată în dosare grele, intens mediatizate, și-a atras, de-a lungul vremii, porecla de ”avocata Diavolului”. Este pasionată de Dreptul Penal, pe care-l consideră marea dragoste. Ne explică cum, într-o astfel de meserie, nu mai poți da înapoi, odată ce ai intrat în horă ori cum interlopul Ioan Clămparu, unul dintre cei mai periculoși infractori ai Europei, are și o parte sensibilă. Își asumă criticile și faptul că nu poate fi iubită de toată lumea. A restaurat un monument istoric, pe banii ei, redându-i gloria de altădată. Iubește călătoriile, să citească și să cânte la mandolină. Nu este o apariție sobră, ci una exotică, fapt care i-a creat multe probleme în sălile de judecată, mai ales la început de carieră. Ne spune că tinerețea nu este o virtute, dacă nu cânți sau dansezi. Știri de Iași vă prezintă un interviu cu una dintre cele mai cunoscute avocate ale Moldovei, Gianina Poroșnicu.

Știri de Iași: De ce avocată? Asta v-ați dorit?

Gianina Poroșnicu: Mi-am dorit să fiu profesoară de limba română. Îmi aduc aminte că alegerea a fost în copilărie, în clasa a VIII-a, după care cumva și-a impus dorința tatăl meu. În final nu îmi pare rău, pentru că m-am regăsit foarte mult în profesie. Mulți ani la rând, după ce am descoperit tainele profesiei, declaram că Dreptul Penal este dragostea vieții mele. Asta până când a apărut copilul, care, în piramida valorilor, a luat locul principal. Dar îmi iubesc în continuare profesia. Sunt norocoasă că fac ceva ce îmi place.

”Dreptul Penal este un spectacol”

Știri de Iași: De ce Drept Penal? Pentru că în Dreptul Penal nu aperi oameni drăguți, zâmbitori și săritori, ci care comit tot felul de fapte: tâlhării, violuri, crime…

Gianina Poroșnicu: Da, așa e. Nu lucrezi cu profesori universitari, nu lucrezi cu sfinți, intri în conatct cu un anumit segment. Cred că în viață totul este o întâmplare: eu am fost avocata unei firme foarte cunoscute, chiar la debutul profesiei era una din firmele mari din Iași. Am început cu Dreptul Comercial, primul meu proces a fost în dreptul comercial și l-am câștigat. Și totuși, la un moment dat, viața m-a direcționat spre Dreptul Penal. Dreptul Penal este extrem de plastic, de social, este un spectacol. În fiecare zi este altceva. Totul are caracter de noutate și totul este intempestiv. Într-adevăr, penaliștii trăiesc mult mai intens decât avocații din alte segmente ale dreptului.

Știri de Iași: Totuși este o meserie tehnică. Lucrurile nu se întâmplă ca la televizor, în serialele cu avocați.

Gianina Poroșnicu: Nici pe departe! Ai foarte multă teorie de învățat, înveți toată viața, legile sunt în permanentă mișcare, întotdeauna trebuie să fii și un om al biroului, în afară de ceea ce vede presa:  o arestare spectaculoasă, o pronunțare spectaculoasă, este foarte frust, adică muncă de birou, de studiu, dosare grele și mari cantitativ, multe de studiat.

Știri de Iași: O întrebare devenită șablon deja, după atâția ani de carieră: care au fost cele mai grele cazuri, care v-au dat nopți nedormite?

Gianina Poroșnicu: Am avut șansa de a avea multe dosare extrem de importante pentru epoca la care au fost judecate. Și nu știu dacă aș putea face un top al lor. Dosarul Cordunenilor a fost foarte greu, pentru că eram foarte mulți și ședințele țineau 8-10 ore. A fost primul dosar în care am stat o zi, o noapte și o zi, fără să dorm, numai pe acest dosar, după care toți avocații ne-am retras și ne-am reluat activitatea. A fost mult ca volum de muncă și ca intensitate. Foarte greu în cariera mea a fost dosarul studenților criminali, un dosar în care în fiecare zi se scria câte ceva. Exista o presiune a presei. Am intrat în câteva dosare de violență maximă, omoruri care au fost extrem de mediatizate și iarăși, nu este ușor sub presiunea presei nici ca avocat experimentat să lucrezi.

”Am fost numită avocata Diavolului”

Știri de Iași: Vorbiți de presiunea presei. Ar putea această presiune să determine un verdict?

Gianina Poroșnicu: Probabil că ea lucrează undeva în conștiința judecătorului sau avocatului. Recunoaștem sau nu, cu toții, când ne ducem acasă, ne derobăm: ascultăm părerea familiei, a prietenilor și a mass-mediei. Contează mult ce scrie presa, ce vede presa, sub rezerva că nu trebuie să fii atât de senzitiv la presă, însă trebuie să fii foarte atent. Am fost numită ”avocata Diavolului”, m-am trezit la rubricile de modă, m-am trezit criticată cum mă îmbrac, cu cine am apărut în fotografii…

Știri de Iași: ”Avocata Diavolului”. De ce?

Gianina Poroșnicu: Tocmai pentru notorietatea cazurilor în care am intrat. Mă refer la cele de Drept Penal, pentru că am luat de-a lungul profesiei și alte dosare din alte domenii. Dar când intri cu un criminal, când intri cu un violator, când intri cu Cordunenii, când intri cu Clămparu, nu poți fi iubit. Și multă lume nu înțelege.

”Clămparu are o parte sensibilă”

Știri de Iași: Asta este și curiozitatea mea. Sunteți femeie și îl reprezentați pe Clămparu, care este unul dintre cei mai mari traficanți de carne vie din Europa. De ce?

Gianina Poroșnicu: Înainte de a ajunge Clămparu la mine, l-am avut pe prietenul lui Clămparu; asta ca să înțelegeți din poveste explicația mea. A spart o bancă în Germania, a fost adus cu 12 elicoptere, cu lanțuri la picioare, escortat de zeci de ofițeri de poliție. Lucrând cu acel client al meu, mi s-a părut de o mie de ori mai aspru sau incomod decât Clămparu. Să știți că Clămparu are o parte sensibilă. Când eu l-am prins în România, l-am prins în momentul în care i se recunoscuse hotărârea judecătorească din Spania: ani mulți de închisoare, era la regim de maximă siguranță, iar procesele în care am intrat eu au fost procesele împotriva statului român, procese în care el își revendica dreptul de a-și vedea fără paravan familia, dreptul de a avea cel puțin 4 metri pătrați, dreptul de a-și ține alimentele în condiții de igienă, de a avea apă caldă, de a avea plasă de țânțari la geam, de a merge la școală. Nouă ni se par lucruri mici. Când nu le ai, sunt poveri greu de dus. Cu Clămparu sunt în relații extraordinare. Ca să vedeți că oamenii ăștia au și ei o parte sensibilă. Clămparu este unul dintre puținii clienți care nu uită niciodată când este 8 Martie, care nu uită când este Crăciunul, Paștele și pe o coală de hârtie desenează o felicitare. Să nu înțelegeți că vreau să îl duc în grupa mică și să îl duc într-o zonă de infantilism. Este un om teribil de deștept…

Știri de Iași: …și teribil de periculos.

Gianina Poroșnicu: …da, care s-a așezat prin tot ceea ce a făcut într-o zonă de pericol social de-a dreptul. Însă oamenii aceștia au și ei o altă latură a lor. Iar avocaților lor, că cei mai mulți sunt abili și înțeleg că de avocat au nevoie, le arată partea aceasta, bună, a lucrurilor.

”De câteva ori am avut sentimentul că am avut sabia deasupra capului. Ăsta este Dreptul Penal”

Știri de Iași: Îi întâlniți, deci, pe oamenii aceștia, care își arată partea bună în fața dumneavoastră, fiindcă reprezentați tichetul spre libertate sau pedepse mai blânde. Dar v-a fost teamă vreodată?

Gianina Poroșnicu: Recunosc, ca să merg pe terenul întrebării dumneavoastră, că au fost momente în care mi-a fost teamă pentru viața mea. Mi-a fost frică de foarte multe ori, în câteva dosare, acolo unde, intrând pentru personaje importante, intrai în bussinesul lor și îi afectai și nu e ușor, de exemplu, să primești un telefon la 12 noaptea și să ți se spună: voi pune trei trandafiri pe pieptul tău. Ce poți să faci?

Știri de Iași: Cine v-a zis?

Gianina Poroșnicu: Nu are importanță. Am mers cu mesajul la procuror, s-a și descoperit. Eram într-un dosar de traficanți de droguri. Sigur că deranjezi, apărându-l pe unul.

Știri de Iași: Sunteți femeie. Femeile par mai vulnerabile în meseria asta?

Gianina Poroșnicu: Da, sunt femeie. Dar sunt o femeie cu pistol, cu port-armă. Când te bagi în horă, trebuie să și joci. Nu mai poți renunța, ții pasul. Nu poți capitula. M-am băgat în cunoștință de cauză. În momentul în care preiei cu contract un dosar al unor traficanți de droguri, proxeneți celebri, nu e ușor. Îți asumi. Nu întotdeauna ei își pot ține nervii și înțelege cursul dosarului. Ai, de multe ori, sentimentul că mergi pe sârmă. De câteva ori am avut sentimentul că am avut sabia deasupra capului. Ăsta este Dreptul Penal. Ți-l asumi.

A plătit tribut pentru că îi plăcea moda

Știri de Iași: Ați câștigat dosare grele, ați reprezentat nume intens mediatizate. Dar cât de greu v-a fost să vă impuneți, să fiți luată în serios, pentru că nu sunteți o femeie ștearsă? Femeile care îndrăznesc să arate altfel decât sobru nu sunt luate în serios.

Gianina Poroșnicu: Foarte greu. Să stiți că tinerețea nu este o valoare în avocatură. Nu e o valoare pentru societatea noastră, decât dacă ești pe scenă și trebuie să cânți. Nu e o valoare pentru nimeni sau ești creditat greu când ești tânăr. Aveam un păr lung până la fund, purtam o fustă cu doi-trei centimetri mai scurtă și deasupra genunchiului și să știți că am plătit tribut greu pentru că îmi plăcea moda. În generația în care m-am format eu, cea de după Revoluție, aveam avocat coordonator al stagiarilor. Și mi se atrăgea atenția: că tribunalul nu e teatru, că trebuie să am părul prins, că trebuie să am grijă cum mă îmbrac. Cred că niciuna din marile avocate ale vremii nu m-a creditat cu încredere. Ele erau niște doamne adevărate, foarte sobre.

Știri de Iași: Când ați început să fiți luată în serios?

Gianina Poroșnicu: La o diferență de cinci ani, am început să am dosare foarte mari, iar la o diferență de 10 ani, vă pot mărturisi – că unul dintre marii mei maeștri trăiește și poate oricând confirma – m-am întâlnit cu domnul profesor Sava, care tot timpul îmi reproșa că nu mi-am dat doctoratul, că nu am rămas în învățământ și mi-a spus un lucru pe care eu nu l-aș fi crezut niciodată că se poate întrâmpla. Era un om extrem de exigent, extrem de critic, venea din mediul universitar, cu altă viziune. Mi-a spus: ”Ai ajuns cea mai cunoscută avocată a Iașiului”. O lună de zile am fost extrem de fericită, mergeam pe stradă și zâmbeam, aș fi îmbrățișat fiecare persoană. Nu aș fi crezut că unul din mentorii mei poate să îmi spună lucrul acesta. După aia, un alt mentor al meu, care a fost președintele Curții Constituționale, domnul Vonica, m-a recomandat. A avut foarte mare încredere în mine până în ultimul moment. În biroul meu nu am decât două fotografii: fotografiile maeștrilor mei și a copilului meu. În rest, nu am pus pe nimeni alături de ei.

”În avocatură e ca în pictură: poți fi genial, dar să nu vinzi nimic”

Știri de Iași: Ce ați învățat de la cei pe care îi numiți ”maeștri”?

Gianina Poroșnicu: Am învățat de la ei ritmul. Am învățat că o zi de muncă a unui avocat nu poate fi mai puțin de 10 ore. Și atunci, prinzând ritmul acesta și maniera de abordare a lor vizavi de client, față de sistem, de spețe, am învățat foarte multe. Cred că astea au fost traseele mari și le mulțumesc că au existat.

Știri de Iași: Ce învață colaboratorii de la dumneavoastră?

Gianina Poroșnicu: Întotdeauna le-am spus că, dacă e să învețe ceva, învață spiritul profesiei, cum să motivezi o hotărâre, cum să argumentezi juridic o hotărâre, asta te învață cărțile, nu maestrul tău. Și dintre mulții mei stagiari eu mă bucur că unii au ajuns magistrați, alții avocați cunoscuți, alții au făcut bussines din avocatură. Sper că au învățat astea de la mine, pentru că în avocatură e ca în pictură: poți fi genial, dar să nu vinzi nimic. Avocatura înseamnă să poți să socializezi, să îl lămurești pe client să vină la tine, să îl menții. E mult mai mult decât știința de carte.

Casa Iosef Zoller, restaurată din fonduri proprii

Știri de Iași: Cabinetul dumneavoastră funcționează într-un monument istoric, pe care l-ați restaurat din fonduri proprii. De ce ați ales să restaurați un monument istoric?

Gianina Poroșnicu: De la tatăl meu am moștenit iubirea față de lucrurile patinate de timp. Tatăl meu este colecționar de Eminescu, de icoane vechi, avem în casă lucruri ”prăfuite”, ca să spun așa, cu ironie. Iar educația asta m-a dus ca, după ani, când am avut bani, după ani de avocatură, să mă duc în căutarea nu a unor spații comerciale. Am stat până când am găsit o casă veche, de peste 100 de ani, extrem de valoroasă din punct de vedere istoric și am recondiționat-o. A fost foarte greu, pentru că perioada aceasta a coincis cu divorțul din viața mea și am făcut singură această casă. Nu a fost ușor, nici cu avocatura, cu dosarele care trebuiau duse mai departe. Am făcut-o în trei ani, cu credite, cu mari sacrificii, însă am parcurs toți pașii necesari reconstituirii unui monument istoric și i-am redat, sper, maiestatea de altă dată.

Știri de Iași: La cât s-au ridicat costurile finale?

Gianina Poroșnicu: Mă tot întreabă lumea. Dar la un moment dat am pierdut firul lucrurilor și nu pot spune cât. Vreau să vă răspund doar la modul plastic: niciodată un om de afaceri nu ar face ce fac eu. În loc de renovarea unui monument istoric, și-ar construi un bloc cu multe etaje.

Știri de Iași: Cine a fost Iosef Zoller? A lui a fost casa pe care ați restaurat-o.

Gianina Poroșnicu: Iosef Zoller a fost un evreu. Era un industriaș bogat, care avea o fabrică de rahat și bomboane, care era evlavios, pentru că l-am descoperit în documentele arhivei Iașiului că a făcut sinagoga din Târgul Frumos. A fost un erou pentru că a trebuit să plece atunci când a început prigoana evreilor. I-am pierdut urma, pentru că i-am căutat mormântul, am vrut să îl restaurez și să îl sfințesc. Vinde casa unui alt evreu, Moise, iar de aici, după ce probabil și cel de-al doilea evreu este alungat de comuniști, probabil, vine o istorie frumoasă a casei. Ea este deferită publicului, devine Ministerul Muncii, după aceea fabrică de săpunuri, apoi secție de poliție. Intră cumva într-o agitație publică extraordinară și asta înseamnă istorie. Cea mai frumoasă perioadă a casei a fost în Primul Război Mondial, când casa este locuită de către un marchiz adevărat, căpitan de vas, important general în armata franceză, încartiruit în Iași și stă împreună cu soția lui în această casă. Era un aristocrat desăvârșit, prieten cu familia Sturdza, implicat în acte culturale și de caritate ale Iașiului din epoca respectivă.

”Trebuie să fii un om al locului tău. Îmi place România și îmi place Iașiul”

Știri de Iași: Cum este Gianina Poroșnicu în viața personală? Ce muzică ascultă? Ce cărți citește? Ce hobby-uri are?

Gianina Poroșnicu: M-ați prins! Nu mai am timp să citesc. Dacă m-ar pune cineva într-o perioadă de repaus, aș citi. Aș asculta o muzică liniștită, am cântat la mandolină, am scris poezii, tare mult mi-aș dori să citesc poezii. Nu fac nimic din toate acestea. Ajung greu pe la evenimente culturale, recunosc. Viața de avocat e anostă: nu ai timp foarte mult pentru tine. Momentele care sunt ale mele sunt alea în care stau cu copilul meu, cu care mă mândresc, am un copil teribil de frumos. La 15 ani vrea în fiecare lună să facă o altă meserie. Are talent la limbi străine. Nu aș vrea să fie avocat, pentru că este o meserie foarte grea.

Știri de Iași: Ați călătorit foarte mult. Care-i țara în care v-ați muta când ieșiți la pensie?

Gianina Poroșnicu: Am vizitat țări mai multe în număr decât anii mei de viață. Nu aș rămâne în niciuna. De departe, cel mai mult mi-a plăcut India, apoi China, apoi Japonia, tocmai pentru că s-a păstrat din specificul civilizației și ești transpus într-o altă lume. Însă nu aș rămâne niciunde, sunt patrioată. Nu m-aș duce nicăieri și nu aș rămâne niciunde. Doar în Iași sau în România. Plătim tribut profesiei. Cum ieși din județ, trebuie să îți pui problema dacă ai putea să îți exerciți profesia. Noi plătim acest tribut profesiei. Dacă un profesor de limbi străine poate să lucreze cu ușurință și în alte colțuri ale țării sau un it-ist în alte margini ale lumii, noi avem rădăcinile pe care ți le dă profesia. Trebuie să fii un om al locului tău. Îmi place România și îmi place Iașiul. Nici nu aș putea să trăiesc în afara lui.

Știri de Iași: Ce faceți, atunci, cu lucrurile care nu vă plac la Iași sau la România?

Gianina Poroșnicu: Îmi iubesc atât de mult țara încât, atunci când nu îmi place ceva, mă străduiesc să înțeleg că este parte din istoria contemporană și, din nou, să înțeleg și să justific, așa cum te învață, de fapt, profesia de avocat. E o justificare. Totul are întotdeauna o justificare.

Articol apărut pe stirideiasi.ro